MarTe's Blog: mai 2010

Viata e ca o cafea buna...

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.

Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.

Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă.

De ce striga oamenii unii la altii...

Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:

- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

Arta de a vinde...

Se întâlnesc Iţic şi Ştrul. Iţic, supărat, Ştrul, vesel, n-avea nici o treabă.
S: – Frate, am scăpat de toate problemele!
I: – Da’ ce-ai făcut, mă?
S: – Mi-am luat un elefant, frate!
I: – Hai bă, lasă vrăjeala, că nu-mi arde…
S: – Nici o vrăjeală, mă. Am scăpat de toate problemele. Ştii parcul meu de maşini? Vine elefantul în fiecare zi, le spală, dă cu coada, le lustruieşte. Nevastă-mea. .. ştii că e obsedată cu grădina de flori. N-am treabă, le stropeşte ăsta de cinci ori pe zi… jet mic, jet mare. Copiii… ştii ce disperat eram cu ei. Am şi uitat că-i am acum. Îi ia elefantul cu trompa îi pune în spate, îi plimbă prin cartier, joacă fotbal cu ei. Nu mai am niciun stres.
I: – Da’ cât ai dat, mă, pe el?
S: – 100.000 de euro, da’ face toţi banii…
I: – Auzi, mă… Nu mi-l vinzi mie?
S: – Ce să fac?!! Bă, nene, ăsta e parte din familie acum, nu e de vânzare.
I: – Hai mă că-ţi dau 150.000, doar ştii ce probleme am acasă!
S: – Nu se poate, mă. E sufletul nostru, cum să ne despărţim de el?
I: – Hai, bă, că-ţi dau 200.000, dă-mi-l să scap de belele.
S: – Nu se poate, bă Iţic, tu nu înţelegi. Îţi comand şi ţie unul, dacă vrei, da’ ai de aşteptat un an.
I: – Băi, Ştrul, îţi dau 300.000! Ajută-mă să-mi rezolv problemele, ce dracu’, suntem ca fraţii, am început împreună să facem afaceri…!
S: – Bine, mă, hai. Da’ să ştii că ţi-am dat de la inimă, era ca şi copilul nostru. După 6 luni se întâlnesc ăştia iar. Ştrul vesel, Iţic, terminat, cu părul alb, cearcăne mari…
I: – Băi, Ştrul, ce mi-ai făcut, bă? M-ai nenorocit cu elefantul ăsta!
S: – De ce, mă?
I: – Nu face nimic, frate. Parcul meu de maşini, îl ştii… S-a suit cu curu’ pe maşini, mi le-a strivit. Nevastă-mea. .. Obsedată şi ea cu florile, s-a căcat pe ele, nu se mai vede o petală sub diatamai balega. Copiii… nu-i haleşte, dar ii bate cu trompa, îi aleargă prin casă. Sunt terminat!
S: – Băi, Iţic, tu ai o problemă!
I: – Da, bă, ştiu, cu elefantul de la tine.
S: – Nu, bă! Tu, cu atitudinea asta, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla!

Ce este Patria...

Bula in armata...

- Bula, ce este Patria?
- Nu stiu, d-le.
- Esti prost.
- Vasile, ce este Patria?
- Patria - e mama mea!
- Ei, Bula, ce este Patria?
- Patria - este mama lui Vasile.
- Idiotule! Patria - e si mama ta, ai inteles?
- Inteles.
- Ce-ai inteles?!
- Ca sunt frate cu Vasile!!!

Spovedania pacatosului...

- Parinte... am pacatuit...
- Zi-mi, fiule!
- Am fost la o petrecere... si acolo am intalnit o tanara... si o voce imi zicea `Fa-o!... Uite cum arata!`... iar alta voce imi zicea `Ai copii si nevasta acasa... nu o face!`
- Si ce ai facut, fiule?
- Pai... n-am facut-o... dar am pacatuit cu gandul....
- Fiule... trebuie sa te duci acasa... si timp de o saptamana sa bei cate 3 galeti de apa pe zi.
- De ce trei galeti, parinte?
- Pentru ca asa bea un bou!

Blonda din tren...

In compartimentul unui tren, un tip sta vizavi de o gagica blonda cu sani foarte mari si o fusta foarte scurta. Desi face eforturi remarcabile sa admire peisajul din Valea Prahovei, privirea ii aluneca inevitabil catre coapsele fetei. Observa cu usurinta ca tipa nu poarta chiloti si de atunci peisajul de afara devine brusc neinteresant. Tipa il observa si il ataca imediat:
- Te uiti la pasarica mea?
- Da, imi cer scuze,
- Oh nu-i nici o problema! Uita-te cu atentie ca o sa iti dea un pupic.
Intr-adevar, cu o incordare foarte naturala, buzele pasaricii fetei ii trimit tipului un sarut.
- O pot face sa clipeasca, zice tipa, si pasarica clipeste.
Femeia il invita langa ea. Tipul se muta. Femeia il intreaba:
- Ti-ar placea sa bagi doua degete in pasarica?
La care tipu:
- Hai, las-o dracului, sa nu-mi spui ca poate sa si fluiere...

Politicieni romani...

Accident cumplit pe sosea. Un autocar, in care se aflau membrii unui partid ce se intorceau de la o intrunire, s-a rasturnat intr-o curba. Politia ajunge cam dupa o ora si gaseste la locul accidentului o singura persoana - un cioban care statea linistit la marginea drumului tragand din tigara. Victimele nicaieri!!

- Bade, dar unde sunt cei care s-au rasturnat cu autocarul?
Ciobanul nu zice nimic si arata spre marginea drumului niste movilite de pamant.
- Cuuum!? Toti erau morti si 'mneata i-ai ingropat?
O miscare aprobatoare din cap.
- Si chiar n-a mai mai miscat nici unul, n-a mai spus nici unul nimic ?!
- Apoi stii si 'mneata, cine sa creada in ce spun politicienii...

Petit dejuner...

Un roman, ajuns in Franta, isi ia "petit dejuner"-ul (cafea, croissant, paine, unt si marmelada) cand un francez, mestecandu-si nelipsita sa guma, se aseaza langa el. Romanul il ignora in mod vadit, dar in ciuda acestui lucru, francezul il apostrofeaza:
- Voi painea o mancati toata?
Romanul raspunde, prost dispus:
- Evident.
Francezul facand un balon cu guma:
- Noi nu. In Franta mancam doar miezul. Coaja o adunam intr-un tomberon, o reciclam, o transformam in croissant si o vindem in Romania, continua, cu o strambatura insolenta.
Romanul pastreaza tacerea. Francezul insista:
- Voi puneti marmelada pe paine?
Romanul:
- Evident.
Francezul, intorcand guma intre dinti si ranjind,zice:
- Noi nu. In Franta, la micul dejun, noi mancam fructe proaspete, dar punem toate cojile si ramasitele intr-un tomberon, le reciclam, facem marmelada si o vindem in Romania.
Atunci, romanul intreaba:
- Voi francezii faceti sex?
- Bine 'nteles! raspunde francezul cu un zambet imens.
- Si ce faceti cu prezervativele folosite? continua sa intrebe romanul.
- Le aruncam, bine 'nteles.
- Noi nu, conchide romanul. In Romania, le strangem intr-un tomberon, le reciclam, le transformam in guma de mestecat si le vindem in Franta.

Mama...

M-ai învaţat să urăsc minciuna,

Să cred mereu în Adevăr;

M-ai invăţat să-ndur furtuna,

Să fiu mereu învingător.

M-ai învăţat, scumpă măicuţă,

Să scriu, să-nvăţ şi să citesc.

M-ai învăţat să cred în Domnul,

Şi pentru asta-ţi mulţumesc.

Un singur lucru vreau să ştii…

Nu cred că ţi l-am spus vreodată;

Că te iubesc şi ai să-mi fii,

Mereu o mamă minunată.

Un lung tren, ne pare viata...

Un lung tren ne pare viata,
Ne trezim in el mergand;
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut;
Pana cand sa ne dam seama,
Suna... pleaca... a trecut...

Iar durerile sunt statii,
Lungi, de nu se mai sfarsesc;
Si, in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim;
Vrem s-ajungem tot mai iute,
La vreo gara ce-o dorim.

Ne trec zilele... trec anii...
Clipe sfinte si dureri,
Noi traim hraniti de vise,
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
- Cati in tren ne-am intalnit!...
- Iar cate-un batran coboara
Trist ... si frant ... si istovit ...

Vine-odata, insa, vremea,
Sa ne coboram si noi...
Ce n-am da atunci, o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar, pe cand privim in urma,
Plangem timpul ce-a trecut...
Suna-n gara vesniciei!...
Am trait, dar n-am stiut...

Viata, ca o calatorie...

O să primeşti un corp,
S-ar putea să-ţi placă, s-ar putea să-l urăşti,
Dar e al tău şi va trebui să-l păstrezi până la sfârşit.

Vei învăţa multe lucruri.
Eşti înscris cu normă întreagă,
la o şcoală informală numită “viaţă”.

Aici nu sunt greşeli, doar lecţii.
Creşterea e un proces de incercări, erori şi experimente.

Experimentele eşuate fac şi ele parte din acest proces,
la fel ca şi cele care în cele din urma dau rezultate.

Lecţiile se repetă până le vei învăţa.
O lecţie îţi va fi prezentată în diverse feluri,
până când o vei fi învăţat.

Când ai învăţat-o, poţi trece la lecţia următoare.

Lecţiile nu se termină niciodată.
Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţiile sale.

Atâta timp cât eşti viu, vor mai fi lecţii de învăţat.

Ceilalţi oameni sunt o oglindă a ta.
Nu poţi aprecia sau dezaproba ceva la o persoană,
decât dacă e ceva ce îţi place sau urăşti la tine însuţi.

Ce vei reuşi să faci cu viaţa ta depinde doar de tine.
Tu ai şi uneltele şi resursele de care ai nevoie.
Tu hotărăşti ce vei face cu ele. Alegerea îţi aparţine.

Viaţa e o călătorie a cunoaşterii.

Bun venit in viata!!! Pregateste-te pentru primul pumn!

E simplu, ca intr-un grafic matematic: traiectoria fiecarei vieti e o rezultanta a lucrurilor pe care le alegem si a celor care sunt alese pentru noi. Mintile luminate (multe dintre ele cu lanterna) au decis ca de la 14 ani avem discernamant, deci responsabilitatea alegerilor noastre. Nimeni nu ne-a dat, insa, un manual de instructiuni ca sa putem gestiona ceea ce nu putem alege - de exemplu, parintii. Eu ma numar printre norocosii care simt nevoia sa faca o plecaciune atunci cand ii vad pe ai mei. Nu sunt perfecti, dar cand am plecat de acasa, la 24 ani, imi pusesera in bagaj cam tot ce imi trebuia pentru a face alegeri corecte.

Exista, insa, oameni ar fi avut nevoie de acel manual de instructiuni pentru parinti chiar din prima zi de viata. Le puteti vedea povestile aici:

http://yourwebsitestory.wordpress.com/

Apoi, va puteti aminti ce v-au pus voua in "valiza" parintii. V-a folosit la ceva sau a fost doar o povara in plus de carat prin viata?

In loc de bun venit...

Vreau mai intai de toate sa iti spun o scurta poveste care mie unul mi-a dat de gandit. Daca deja o stii, probabil ca nu iti strica sa o recitesti.

Era odata un taietor de lemne foarte puternic care-si cauta de lucru. A ajuns la un negustor de cherestea si acesta l-a angajat imediat. Pentru ca era platit bine, iar conditiile de lucru erau foarte bune, taietorul de lemne si-a dat silinta sa lucreze cat putea de bine. Negustorul i-a dat un topor si i-a aratat locul de unde sa taie copacii. In prima zi, omul a taiat 15 copaci.

“Felicitari”, i-a spus seful. “Continua sa muncesti tot asa!”

Fiind foarte motivat de cuvintele stapanului, taietorul de lemne a incercat sa munceasca si mai bine a doua zi, dar nu a putut dobori decat 10 copaci. A treia zi a incercat si mai mult, dar n-a reusit sa doboare decat 7 copaci.

Zi dupa zi el dobora tot mai putini copaci.

“Cred ca imi pierd puterile”, se gandea taietorul de lemne. Stanjenit s-a dus la negustor si si-a cerut scuze spunandu-i ca nu intelege ce i se intampla.

“Cand ai ascutit ultima oara toporul?” a intrebat negustorul.

“Ascutit? Nu am avut timp sa ascut toporul. Am fost foarte ocupat sa tai copacii…”

Trebuie sa recunosc ca si eu am gresit la fel ca si taietorul nostru de lemne. Si cu siguranta nu sunt singurul. Suntem atat de prinsi sa facem fata problemelor si sarcinilor de zi cu zi incat uitam sa ne facem timp pentru a ne intretine cel mai puternic “instrument” pe care-l avem: mintea. Nu cred ca ai sari o zi fara sa mananci ceva sau sa te odihnesti cat de cat.

Ei bine si mintea noastra are nevoie de hrana si odihna. Si nu numai ea, si sufletul nostru tanjeste sa fie rasfatat.

Desi poze, muzica, citate, bancuri, video-filmulete si povestiri cu talc gasesti la tot pasul pe net, eu sper sa reusesc sa iti ofer ceva in plus, iar blogul meu sa nu fie doar un blog oarecare, ci o sursa de optimism si buna-dispozitie care sa te ajute sa iti incepi fiecare zi cu mintea pregatita si sufletul hranit, fara a-ti rapi mult din timpul tau.

Nu stiu in ce fel ai dat peste blogul meu – poate l-ai gasit navigand pe internet, poate ti-a fost recomandat de cineva care s-a gandit la tine. Oricare ar fi varianta ma bucur ca ai trecut pe aici.