Un lung tren ne pare viata,
Ne trezim in el mergand;
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut;
Pana cand sa ne dam seama,
Suna... pleaca... a trecut...
Iar durerile sunt statii,
Lungi, de nu se mai sfarsesc;
Si, in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim;
Vrem s-ajungem tot mai iute,
La vreo gara ce-o dorim.
Ne trec zilele... trec anii...
Clipe sfinte si dureri,
Noi traim hraniti de vise,
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
- Cati in tren ne-am intalnit!...
- Iar cate-un batran coboara
Trist ... si frant ... si istovit ...
Vine-odata, insa, vremea,
Sa ne coboram si noi...
Ce n-am da atunci, o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar, pe cand privim in urma,
Plangem timpul ce-a trecut...
Suna-n gara vesniciei!...
Am trait, dar n-am stiut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu